4 + 1

By | February 23, 2017

Nu, nu este vre-o ofertă la vre-un produs autohton sau nu, ci este vorba de ani şi zile.

4 Ani şi 1 zi! Într-o altă lume, 4 ani şi o zi pot însemna o viaţă. Eu nu am simţit cum au trecut aceşti 4 ani de când sunt Expat cu acte în regulă.

Unii dintre voi ştiu că în acest moment îmi fac veacul pe meleaguri Germane. Meleaguri care nu sunt aşa de “reci” precum se aude atunci când eşti “acasă”! Mint. Sunt foarte reci, din punct de vedere al temperaturilor sau a vremii, nicidecum a vremurilor.

Nu spun că nu îmi lipseşte “acasă”, meleagurile natale şi familia sau prietenii. Toate îmi lipsesc enorm dar, cu timpul, omul se adaptează.

Eu mă adaptez, mă schimb şi tind să cred că în bine. Bine, eu sper să NU mă “germanizez” complet, să îmi păstrez pofta de viaţă şi spiritul jovial şi tânăr caracteristic nouă Românilor.

Aşadar La Mulţi Ani mie, Expatului Dan Pavel .. ani ce sper să devină din ce în ce mai frumoşi. Nu ştiu unde mă vor purta paşii pe viitor, dar ştiu că : “Acasă este acolo unde sunt EU!”

One thought on “4 + 1

  1. naut

    Asa este! Acasa este acolo, unde este sufletul! Eu as vrea sa ajung in lumea arabilor la anul, ma intereseaza cultura de acolo, sa vad cu ochii mei cum traiesc, siiiiiii….nu in ultimul rand….sa mananc pasta de naut adevarat, facuta de ei!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *