“T” – from T-shirts

By | October 16, 2015

modestie

Acum că am vorbit puţin despre mine, să trecem la treabă: azi vreau să vă vorbesc despre una din plăcerile mele “ascunse”, deşi sunt la vedere. Este vorba despre Tricouri! Da, imi plac tricourile cu mesaje haioase.

Printre primele mele tricouri personalizate a fost un tricou negru ce avea un mesaj mega haios: “Tricou CU BURTĂ”. Ţin minte că nu era un tricou de mare calitate, dar l-am purtat până când NU a mai putut fi arătat lumii întregi, apoi a fost transformat în “tricoul de SOMN” 😀 (cum de altfel mi se întamplă cu mai toate tricourile preferate care se ramolesc sau se pătează şi nu se mai pot purta în afara casei).

Apoi tricoul imprimat de la “sora” mea din bucuresti care avea următorul mesaj:”Purtătorul acestui tricou este viitor medic, aşezaţi-vă pe spate şi faceţi ceea ce vă spune simpaticul medic” – şi el stă la loc fruntaş în topul tricourilor mele preferate.

De-a lungul timpului am avut zeci de tricouri haioase, tricouri care au adus multe zâmbete pe feţele celor care au citit mesajele amuzante. Am şi acum câteva tricouri cu mesaje ce nu pot fi puse aşa… la vedere pe internet! Pentru curioşi dau un indiciu: “RedLight District Amsterdam” 😀

Mai târziu, am avut bucuria sau… şansa de a lucra într-un magazin de tricouri imprimate, acolo am învăţat care este procesul tehnologic. Din păcate nu am lucrat prea mult acolo căci patronul nu era un om serios, iar după 3 luni de muncă nu am văzut nici un bănuţ. Asta este, am câştigat experienţă dar şi mulţi prieteni printre clienţii micului magazin de tricouri imprimate. Tot de la clienţii mei am aflat că tricourile imprimate nu sunt doar un cadou inedit sau o modalitate de a transmite un mesaj, ci şi o metodă foarte bună de promovare a afacerii tale. Chiar dacă vrei să promovezi un produs, sau doar echipamentul de muncă al angajaţilor tăi, un tricou personalizat poate fi o alegere potrivită.

Acum, dacă ar fi să port un tricou, acesta ar fi cel cu mesajul “I Love Me!” Căci, pentru a putea reuşi în orice domeniu de activitate, mai întâi trebuie să te apreciezi pe tine însuţi.

 Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015 şi Tshirts_logo

One thought on ““T” – from T-shirts

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 5. Tricouri cu personalitate

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *